getting ready

ma simt foarte matur cand sunt in camera mea de la Lehliu. ma simt altfel. si in perioada asta, a sesiunii si acum, in vacanta, am avut/am timp sa observ asta. Lehliu este locul copilariei mele si locul de care ma leaga cele mai multe chestii. camera asta, de aici, imi aminteste de foarte multe chestii si persoane. imi amintesc, stand aici, de cum eram mai demult, de perioade din viata mea, de certurile cu familia din perioada liceului, de chestiile pe care le-am facut aici, de ei, de ea. parca sunt cu “the old me” si se uita la mine mereu si ii comunic, asa, telepatic, “uite, fraiere, ca nu e asa cum ai crezut. lumea n-a stat in loc pentru tine, unele persoane de langa tine acuma nu mai sunt, tot ce faceai nu era asa extrem, nu stiai nimic, erai fericit si te simteai bine in orice faceai pentru ca erai prea prost si nu prea intelegeai tu toate chestiile”.

da, sunt matur in fata vechiului eu si banuiesc ca, in acelasi timp, imatur in fata viitorului eu. pentru ca asa e situatia oricui si asa e viata. ne maturizam si ne schimbam. lumea chiar se schimba si nu e ceva voluntar. mereu vrem sa ne intoarcem in timp, ne e dor de trecut, dar nu stim daca ne-ar placea si acuma ce faceam sau cu cine eram odata. probabil ca nu, iar noi vrem defapt sa retraim sentimentele de atunci. desi nu faceam mare cacat. dar eram fericiti. si noi, din comoditate, stam sa plangem dupa trecut, “maama, ce vremuuuri”, “mai vreaaau”, “cat de misto era atunci si cat de cacat e acuum”, “mi-e dor de toot”, in loc sa ne facem un prezent de care sa ne amintim si mai ca lumea mai incolo.

nu stiu daca reincep sa scriu pe blog. sunt in vacanta si plictiseala probabil isi spune cuvantul. asa ca am scris postul asta, printre cartile incepute si aruncate prin camera, printre emisiunile de la tv la care ma uit si care nu imi plac, printre jocurile pe care le-am downloadat si in care n-am intrat a doua oara. ma pregatesc. pentru un semestru nou, pentru un an mai bun si pentru o viata cat mai misto.

morning mini stories

ma oftic rau, frate. e 6:17 si pot sa spun ca rar am mai vazut dimineti frumoase ca asta. adica dimineti. e prea frumos dimineata. m-am trezit fix cand rasarea soarele si am mers pe afara, unde e cald, frumos, miroase a tei, lumea e fresh, m-am trezit foarte repede si prea misto. ma oftic ca eu nu pot sa ma trezesc dimineata si ziua mea incepe mai tarziu un pic, cu o caldura enervanta si un somn care sta cu mine toata ziua. ce-as vrea sa fiu si eu o persoana matinala, sa ma trezesc o data cu toata lumea normala si, mai ales, sa fac ce trebuie in fiecare zi.

si pentru ca e atat de frumos dimineata (si o sa mai zic daca mai am ocazia), m-am gandit sa o stric putin, amintindu-mi de doua tipuri de oameni care ma enerveaza in Bucuresti. si incep cu oamenii din RATB. ce ma enerveaza cel mai mult e ca aproape niciodata nu am loc ca lumea. spatiu este, inca destul, dar toata lumea sta la usa si nu am loc sa trec! si parca au pretentia sa cobor la fiecare statie si sa urc iar, pana isi fac ei damblaua. blocheaza trecerea si nu pot sa ma duc si eu, frumos, pe holisorul ala (sau cum se cheama) sau, in cel mai bun caz, pe vreun scaun. sunt ai dracului de enervanti, nepasatori si egocentristi. mai ales babele. “nu-mi urci si mie, maica, geamantanele astea (7 la numar, cu cate 20 kg fiecare)” “ba da.” “multumesc frumos. vezi ca o sa cobor la prima. mi le dai si mie jos, maica?” si uite asa incep sa fluier si sa o intind frumos in cealalta parte. sau, odata, eram in 101. full, bine-nteles. si in statia in care trebuia sa cobor, am stat 2 minute pana sa ajung afara. toata lumea se inghesuia langa usa. sa prinda loc bun pentru urmatoarele 14 statii. lumea de afara a inceput sa intre si era un fel de lupta intre mine (+ ceilalti oameni care vroiau sa coboare) si cei care urcau in RATBul vietii lor, fara sa astepte sa coboram. dupa ce m-am chinuit sa inaintez, vad o baba isterica ce se impingea sa iasa. ‘perfect, ma tin dupa ea’, m-am gandit. “coborati? :D” “nu cobor, maica, cum sa cobor” “bun. atunci de ce (pizda ma-tii) te avanti in multime ca sirena in mare? eu cum mai cobor?” atunci am avut noroc cu unii care mi-au facut loc.

mai sunt oamenii care imi cer tigari pe strada. fratee, nu ne cunoastem deloc, pana mea. ‘nu vrei sa te invit la mine si sa iti fac si ceva de mancare?’ acum mi-a intrat in reflex raspunsul, oricum. “nu te supara, te rog io frumos, ai sa-mi dai si mie o…” “e ultima” / “nu fumez”. mai devreme m-am intalnit cu o doamna cu un catel. draguta. “auuzi, nu te suparaaa, ai sa-mi dai si mie o tigaraaa?” “da, am.” zambesc, scot pachetul. “auuzi, nu te suparaa, n-ai sa-mi dai douaaa??” “nu doamna, sunt student, nu prea am bani” “aaa, bine, biiine. dar.. auzi? ai sa-mi dai si mie zece mii sa-mi iau o cafea sa beau la tigara astaa??” m-a bufnit rasul si am plecat. cum sa fii, frate, asa? :)) mie mi-e rusine sa cer tigari colegilor si lumea care te vede o singura data ca fumezi crede ca deja face parte din familie.

cam atat. o zi buna tuturor. :D

cantec de dragoste

simt ca nu mai am chef sa fac nimic. as sta toata ziua, as dormi, as manca si m-as juca WoW. ce simplu ar fi. ce simplu e, de fapt. fara sa aducem in discutie vreun gand ca “imi trebuie paine sau tigari, tre’ sa cobor”, “maine am cursuri de la 8” sau “trebuie sa ma apuc de invatat pentru restanta aia”. astea sunt chestiile pe care trebuie sa le fac. atat. si nu le fac, sunt prea comod, imi place sa dorm si imi place sa pierd vremea. nici nu mai stiu sa vorbesc cu cineva.

ieri am avut o zi de cacat. mi-a venit geniala idee sa plec la Bucuresti ieri de dimineatza, in loc de duminica seara. dupa o plimbare de vis cu trenul, mi-am dat seama ca mi-am uitat cheia de la garsoniera. asta a insemnat ca nu am putut sa intru in casa, deci am stat pe la camin pana seara, urmand sa plec sa ma intalnesc cu cineva care imi aducea cheia, stand o ora prin ploaie si prin ratburile pline de apa si de batrani care vroiau doar sa se plimbe asa, pe ploaie. asa mi-a trebuit.

lol. ajung sa ma plang pe blog de ce “tragedii” mi se intampla. eh, oricum nu-l citeste nimeni si decat sa dorm si sa ma trezesc maine odihnit pentru facultate, prefer sa fac asta. sunt ca majoritatea lumii de pe facebook. care, a propos, s-a umplut de panarame. ori asta, ori am crescut eu si am realizat cum e lumea de fapt. prea proasta, fratee. am ajuns sa ma bucur cand vad pe cineva care gandeste. problema mea ca am acceptat toate friend requesturile si acum mi-e lene sa dau unsubscribe sau sa ma apuc sa sterg oamenii. nu am putut sa previn lumea care vindeca Africa si care castiga laptopuri dand un like. sau panaramele care sunt prea proaste, arata asta in fiecare comment si se iau de toata lumea cand nu le convine ceva, iar apoi isi umplu wallul de poze cu tipe porno care au un mare text sub ele, “nu ma suporti? imi stii numele, da’ nu imi stii povestea”, sau “ce fani multi am”, sau, ma rog, cacaturi din astea.

pe final, las o melodie pe care am vazut-o la statusul Dianei, ce mi-a amintit de multe chestii si care merge la fix cu vremea din zilele astea.

winter holiday

am asteptat super mult timp vacanta asta. vacanta de iarna. familie, sarbatori, vin fiert, timp liber, seriale, somn. si acum, 23:52, stau in casa, ma plictisesc, ma chinui sa gasesc un joc misto si ma gandesc ce as putea sa fac in vacanta asta, placut macar… ori mi se pare, ori lumea e prea stresata si cu chef de nimic. pff, imi strica si mie dispozitia.

ma gandeam azi la sarbatorile de cand eram eu mic, mic si le comparam cu cele din ultimii ani. s-a schimbat aproape totul. tin minte ca acum… mult timp, peste 10 ani, oricum, eram cel mai fericit in perioada asta a anului. in primul rand, ningea. ningea mult de tot si imi placea maxim sa ma joc cu prietenii pe strada. ne plimbam cu sania, ne razboiam, faceam cazemate, derdelus, oameni si case din zapada… veneam acasa frant de oboseala si abia asteptam sa inceapa ziua urmatoare, sa-mi reiau programul.

in al doilea rand, adoram Craciunul in casa… imi placeau toate ornamentele de Craciun, bradul, melodiile de la instalatii, mancarea, tot. tin minte ca de cand impodobeam bradul, imi placea sa stau sub el, pe spate, sa invart toate globurile si sa mananc bomboane. era cel mai frumos lucru. in ziua de Craciun, eram fericit ca vin rudele la noi. imi placea sa nu imi zica mama sa nu mai stau la televizor ca imi stric ochii. stateam la televizor si ma jucam, pentru ca, aproape mereu, Craciunul venea si cu noi dischete sau eventual un joc nou… joc pe televizor, you know what I mean.

de Revelion, era iarasi maxim. veneau familii la noi, cu copiii lor. asta insemna ca puteam sa ne jucam pe oriunde vroiam, cu ce vroiam si cat vroiam. ei se distrau, nu ii interesa de noi. si nici pe noi de ei.

acum, perioada sarbatorilor de iarna e altfel. trebuia sa imi fac 14 000 de proiecte pentru la facultate, familia mea e cam stresata, gasca… in primul rand nu prea mai exista si in al doilea rand nici ei nu fac lucruri interesante. iesim intr-un bar, bem o cafea, un vin fiert, fumam un pachet de tigari si ne intoarcem acasa.

de Craciun, clubul a devenit o traditie. e cea mai tentanta posibilitate, sa mergem in club, sa ne imbatam ca lumea, ca doar na, sa ne intoarcem acasa si sa dormim. sau sa mergem acasa la cineva, sa bem, sa ne intoarcem acasa si, iar, sa dormim. super. Craciun Fericit!

de Revelion… si aici s-au schimbat putin lucrurile… :)) e una din cele mai mari petreceri ale anului si avem pretentii la locatie, la hainele pe care le poarta invitatii, la bautura, la mancare, la tot. am ajuns sa facem lucrurile pe care le faceau parintii nostri si pe care le-am descris repede in cateva cuvinte, mai sus putin. noi alegem cu cine vrem sa ne petrecem noaptea dintre ani, cu ce ne imbracam, ce muzica sa ascultam si ce sa avem pe masa. bine-nteles ca petrecerea ajunge, pe la sfarsit, sa fie ca oricare alta. dar am facut noi Revelionul undeva misto, cu muzica misto si imbracati misto din cap pana-n picioare? am facut. putem sa punem poze si sa dam check-inuri pe facebook si sa radem unii de altii inca o luna sau doua dupa? putem.

sunt constient ca toata lumea s-a schimbat, dar parca e un contrast mult prea mare. ma surprind chestiile astea din ce in ce mai des in ultima vreme. dar banuiesc ca asa trebuie sa fie, ca e ceva normal, ca si copiii din ziua de azi isi petrec sarbatorile cum le petreceam eu odata. si isi doresc ciocolata de Craciun. sau vor laptopuri si iPhoneuri? aici depinde.

Merry Christmas everyone! :D

 

finally [from 17.10.2011]

buna seara. vreau sa anunt cititorii (2, 3 sau cei care intra din greseala) ca mi-am inceput viata de student. e cam complicat acum, cu acomodarea in Bucuresti si mai ales la facultate, dar se promit multe inca de pe-acum.

in general sunt indispus si obosit din cauza programului. trezire la 6 – 6:30, baut cafea atunci cand luminile de la blocuri inca nu s-au aprins, plecare la cursuri la 7:45, pe care le fac 8 ore pe zi. ziua de marti face exceptie. adica maine. e ziua libera. de asta sunt bine dispus.

deocamdata sunt acasa cu Roby si Raluca, vrem sa facem clatite si sa bem un pahar de vin. afara ploua. nu am net. am facut cererea dar inca n-au venit baietii. dar, cu prima ocazie, ma infasor in geci si fulare si ies intr-un colt pe terasa (e descoperita, deci e foarte frig), unde prindem un semnal de 2 liniute, si pun postul asta pe blog.

programul la facultate mi se pare super obositor si de cacat. probabil pentru ca in clasa 12a nu prea am facut scoala, apoi a urmat vacanta si asa m-am obisnuit cu zilele luuungi in care nu faceam nimic. plus ca mai toate persoanele zic ca e greu si asa o sa-mi fie in toti anii. sincer, imi cam taie elanul. dar o sa rezist si o sa termin facultatea pentru ca sunt baiat destept. :D viata e frumoasa.

astept sa ne bagam net (pentru ca nu avem nici conexiune de internet, nici televizor). sunt dependent de el; de facebook, de 9gag, de youtube.

o sa cobor acum sa-mi iau tigari. ne mai citim. have a nice evening! :D